Florin Prunea, anunț despre ziua care va decide soarta clubului Dinamo: „Atunci e momentul adevărului!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Prunea, fostul manager al lui Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre problemele financiare din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare”.

Fostul mare portar al „câinilor” s-a arătat resemnat în ceea ce privește situația de la Dinamo și a anunțat că dinamoviștilor nu le rămâne decât să aștepte ziua de 21 decembrie, când Pablo Cortacero a anunțat o mărire de capital.

Florin Prunea este de părere că acea zi va fi decisivă pentru destinele lui Dinamo, după ce noii investitori spanioli au tot amânat plățile de când au preluat clubul de la Ionuț Negoiță, iar antrenorul Cosmin Contra și jucătorii au cedat și au început să vorbească public despre problemele financiare.

Florin Prunea așteaptă mărirea de capital la Dinamo

„Problemele sunt grave în momentul în care antrenorul și căpitanul de echipă ies în public și vorbesc despre problemele reale ale echipei. Înseamnă că limita de suportabilitate nu mai există. Și atunci, chiar nu văd ce mai poate fi făcut. Sigur că toată lumea așteaptă 21 decembrie, ziua măririi de capital. Cred că atunci este momentul adevărului. Altă variantă există în momentul de față? Eu nu cred. Lucrurile sunt grave, e clar”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Pablo Cortacero a convocat Adunarea Generală a Acționarilor, în cadrul unei ședințe ce va avea loc pe data de 21 decembrie, de la ora 11:00.

Printr-un comunicat oficial, clubul Dinamo a anunțat că pe ordinea de zi a acestei întâlniri vor fi două mari subiecte: majorarea capitalului cu 5 milioane de euro și modificarea structurii Consiliului de Administrație.

Pablo Cortacero a anunțat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că a virat o sumă importantă de bani în conturile clubului Dinamo, însă aceasta întârzie să apară. Tot atunci, spaniolul a făcut anunțul și în ceea ce privește discuțiile privind majorarea capitalului cu suma de 5 milioane de euro.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×